Brexit/REPORTAJ Lângă Parlamentul britanic, oamenii aşteaptă o diviziune profundă sau ‘ziua cea mai frumoasă’

Londra, 31 ian – Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Pancarte cu mesaje precum „Conduceţi cu fapte reale, nu plecaţi cu minciuni”, „Să realizăm Brexitul!”, steaguri ale Marii Britanii sau ale Uniunii Europene, unele stilizate, cu luminiţe în locul stelelor, – erau câteva dintre elementele de recuzită ale unui nucleu de câteva zeci de persoane adunate, joi seara, lângă Parlamentul britanic.

Cu inima frântă sau, dimpotrivă, aşteptând ca pe o grandioasă petrecere noaptea de vineri, când Marea Britanie va ieşi oficial din Uniunea Europeană, membri ai ambelor tabere – pro şi anti-Brexit – au venit să se înfrunte în sloganuri, încă o dată, înconjuraţi de jurnalişti sau turişti curioşi, vizavi de statuia impunătoare a lui Winston Churchill.

Cu umor britanic, declaraţii tranşante, o planşă cu portretul premierului Boris Johnson decupat, dansuri, cântece, tineri înfăşuraţi în steagul UE, mitingul seamănă cu un mic carnaval trist.

Un bărbat bate cu o lingură de lemn într-o masă goală şi se laudă ca la piaţă, în faţa trecătorilor: „Veniţi să luaţi bunăstarea Brexitului!, Veniţi să luaţi bunăstarea Brexitului!”. Apoi, pentru a-şi demonstra talentul de negustor, încearcă să vândă oricui îl abordează un ştergar zdrenţuit. Spune că Brexitul a creat o ţară şi mai divizată, „un dezastru mai mare, furie mai multă, haos mai mare”.

„Toate minciunile pe care le-au spus sunt demontate încet-încet, dar au realizat ce au vrut, iar acum minciunile vor ieşi la lumină şi oamenii vor fi tot mai furioşi”, adaugă el.

Rhiannon Taylor, de 29 de ani, se plimbă, înfăşurată în steagul UE, cu o pancartă cu portretul lui Boris Johnson decupat, sub titlul „The Guide to the Prime Minister” („Prim-ministrul explicat” – n.r.). Vorbeşte despre faptul că şi-a pierdut încrederea în Executiv. „Mă îngrijorează ce va face Guvernul nostru mai târziu. Nu sunt anti-Brexit doar pentru că mă bucur de dreptul de a trăi şi lucra în alte 27 de ţări, ci pentru că (Uniunea – n.r.) ne dădea un nivel de protecţie, de la drepturile de muncă, la standarde de mediu, toate lucrurile pe care Guvernul nostru le-a calificat drept birocraţie inutilă. Dacă ei aşa vorbesc despre drepturile de bază ale muncitorilor, nici nu vreau să mă gândesc ce vor face când vom pleca efectiv din UE”, spune ea.

Femeia mărturiseşte că, în ciuda dezamăgirii, nu va pleca din UK.

„Nu cred că este finalul Marii Britanii în UE. Oamenii aceştia nu vor fi Guvernul nostru la nesfârşit, generaţia mea va fi, iar generaţia mea urăşte aproape tot ce înseamnă acest Guvern. O să rămân în Marea Britanie, pentru că, în momentul în care oamenii ca mine încep să plece, cei din extrema dreaptă vor fi câştigat şi vor face ce vor cu ţara asta, iar eu îmi iubesc ţara”, mărturiseşte ea.

În mica mulţime, confruntările de idei devin, câteodată, jucăuşe. În timp ce o femeie vorbeşte despre motivele pentru care apreciază Uniunea Europeană, o alta, cu un fes inscripţionat „Brexit Party”, ţopăie pe lângă ea.

„UE face mult bine, a fi parte dintr-un grup mai mare este mai bine, economic vorbind. De asemenea, trebuie să fie foarte bine să fim şi prieteni, să colaborăm, să fim împreună, e foarte important pentru mine”, spune femeia anti-Brexit, ea fiind de părere că votul pentru părăsirea UE a fost şi rezultatul faptului că „mulţi oameni habar n-aveau cum funcţionează UE şi ca rezultat au crezut multe minciuni despre asta”.

Femeia pro-Brexit jubilează şi spune că va sărbători noaptea de vineri tot lângă Parlament, cu şampanie.

„Vreau să fim o naţiune independentă. Nu vreau să ne spună UE ce să facem. Urâm UE. A încercat să ne forţeze mâna cât s-a putut, dar noi nu am mai acceptat. Le place să ţină oamenii sub control, dar noi nu vrem asta, vrem să fim independenţi. Mâine va fi cea mai frumoasă zi din viaţa mea”, admite aceasta.

Marea Britanie părăseşte oficial Uniunea Europeană, vineri, la miezul nopţii – ora Bruxelles-ului, respectiv 23,00 – ora Londrei. Lângă Parlamentul britanic sunt aşteptate adunări ale ambelor tabere: pro şi anti-Brexit.