"Mulţi reprezentanţi ai Comisiei Europene au declarat oficial că Dublin este mort, dar nu am găsit încă o alternativă (...) la acest regulament", a declarat la Bucureşti, în cadrul unui interviu în exclusivitate pentru AGERPRES, ministrul grec pentru migraţie şi azil, Notis Mitarachi, care a afirmat că acest lucru trebui realizat prin intermediul unui nou pact privind migraţia şi azilul.

El a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să aibă printre priorităţi identificarea unei modalităţi mai echitabile, mai eficiente "de a oferi solidaritate ţărilor de primire a refugiaţilor", cum este şi Grecia.

"Grecia este un susţinător puternic al avansării pe această cale, dar nu vedem încă progrese considerabile în ceea ce priveşte elementul de solidaritate", a spus Notis Mitarachi.

Oficialul elen a afirmat că există o serie de lucruri care pot fi făcute pentru a reduce numărul migranţilor care vin în Uniunea Europeană. "În primul rând, este consolidarea dimensiunii externe, mai multe acorduri cu ţările de origine şi cu ţările de tranzit", a spus el.

"Trebuie să punem mai mult accent pe protejarea frontierei externe. Cred că trebuie construite garduri acolo unde este nevoie de ele", a mai spus ministrul grec.

El a afirmat că a discutat problema migraţiei şi în cadrul vizitei pe care a făcut-o la Viena săptămâna trecută, unde a avut întrevederi cu cancelarul austriac Karl Nehammer şi cu ministrul de interne, Gerhard Karner, în cadrul iniţiativei diplomatice lansate de Grecia pentru susţinerea aderării la Schengen a României şi Bulgariei.

"Aşa cum am spus şi în cadrul reuniunii Consiliului (Justiţie şi Afaceri Interne n.r.) din decembrie, înţeleg faptul că Austria s-a confruntat cu un proces migrator considerabil şi cred că am ajuns la un moment în care majoritatea statelor membre ale UE se plâng cu adevărat de nivelul sosirilor din 2022", a spus Notis Mitarachi.

El a subliniat că, în acest context, devine şi mai critică protejarea frontierelor externe ale UE.

"Şi ceea ce am discutat cu omologul meu austriac şi cu cancelarul austriac, este că protejarea frontierelor externe ale UE în Bulgaria şi România nu poate fi decât un lucru pozitiv pentru Uniunea Europeană. De asemenea, cred că ar fi pozitiv pentru Uniunea Europeană ca Frontex să devină din nou activă în Ungaria pentru a se asigura că actualul spaţiu Schengen este bine protejat la frontiera externă", a mai declarat ministrul grec.

 {
 "excerpt": "\"Mulţi reprezentanţi ai Comisiei Europene au declarat oficial că Dublin este mort, dar nu am găsit încă o alternativă (...) la acest regulament\", a declarat la Bucureşti, în cadrul unui interviu în exclusivitate pentru AGERPRES, ministrul grec pentru migraţie şi azil, Notis Mitarachi, care a afirmat că acest lucru trebui realizat prin intermediul unui nou pact privind migraţia şi azilul.",
 "creationDate": "2023-01-19",
 "permalink": "https://ednh.news/ro/ministrul-grec-pentru-migratie-dublin-e-mort-dar-nu-am-gasit-inca-o-alternativa-la-acest-regulament/",
 "language": "ro",
 "categories": "Migranți|News",
 "media": "Photo|Video",
 "imageFeatured": "https://ednh.news/wp-content/uploads/2023/01/agerpres_16126785-scaled.jpeg",
 "status": "publish",
 "authorId": "23",
 "author": "agerpres"
}