Ce se află pe prima pagină în UE.
Cele mai recente postări
Franţa/alegeri: Majoritatea absolută a lui Macron este ameninţată
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, este departe de a fi sigur că îşi va păstra majoritatea absolută în Adunarea Naţională, chiar dacă se aşteaptă ca alianţa sa să rămână principala forţă în Franţa după primul tur al alegerilor legislative, care au fost marcate de o avansare puternică a stângii unite şi a extremei drepte, relatează AFP.
acum 2 săptămâni
Reprezentanta OSCE pentru Libertatea Presei: În momente grele, întelegem cât de importanta este libertatea media
Razboiul din Ucraina a demonstrat cât de importante sunt mass-media libere, mai ales în momente cruciale, afirma Teresa Ribeiro, reprezentantul OSCE pentru Libertatea Presei.
acum 3 săptămâni
Piaţa maşinilor “verzi” din România, în plină dezvoltare
Trendul pe care Uniunea Europeană merge la ora actuală, în privinţa protecţiei mediului şi reducerea emisiilor de CO2, este urmat şi de România iar unul dintre pilonii importanţi pe care se sprijină această tendinţă este industria auto care continuă să devină din ce în ce mai “verde”. Astfel, România a început să conteze la capitolul vânzărilor de maşini electrice şi hybrid-plug in, în timp ce reţeaua de staţii de reîncărcare a acestor vehicule beneficiază de un suport important atât din partea autorităţilor, cât şi din cea a mediului privat.
acum 4 săptămâni
Poziţia neutră a Ungariei faţă de război îi descurajează pe refugiaţii din Ucraina
Majoritatea refugiaţilor ucraineni din Ungaria sunt dornici să părăsească această ţară, al cărei lider naţionalist este o excepţie în UE prin poziţia sa neutră faţă de război, conform unui articol publicat de AFP pe platforma media EDNH la 23 mai.
acum o lună
Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au ajuns la nivelul de dinaintea pandemiei
Emisiile de gaze cu efect de seră generate de activităţile economice ale unităţilor rezidente din Uniunea Europeană în trimestrul patru din 2021 au totalizat 1,041 miliarde tone echivalent CO2, uşor peste nivelul de dinaintea pandemiei - trimestrul patru din 2019, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
acum o lună
Comisia Europeană şi-a înjumătăţit estimările privind creşterea economiei româneşti, în 2022
După o creştere robustă în 2021, economia României ar urma să încetinească la 2,6% în 2022, pe măsură ce inflaţia reduce veniturile disponibile iar războiul din Ucraina afectează încrederea în economie, lanţurile de aprovizionare şi investiţiile, se arată în previziunile economice de primăvară, publicate luni de Comisia Europeană (CE).
acum 2 luni
Evelyn Regner, vicepreşedintă a PE: Viitorul Europei este al femeilor; asta înseamnă că bărbaţii şi femeile împart puterea
Viitorul Europei este al femeilor, iar asta înseamnă că bărbaţii şi femeile împart puterea, a declarat luni, la Bucureşti, într-un interviu pentru AGERPRES, Evelyn Regner, vicepreşedintă a Parlamentului European, care a atras totodată atenţia că "societăţile machiste" trebuie să înţeleagă faptul că situaţia se schimbă şi că Uniunea Europeană face multe pentru egalitatea de gen.
acum 2 luni
Iohannis: România şi Lituania susţin eliminarea dependenţei energetice a Uniunii Europene
România şi Lituania susţin eliminarea dependenţei energetice a Uniunii Europene, a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis după întâlnirea cu preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, aflat în vizită la Bucureşti.
acum 2 luni
Încarcă mai multe
Fail to load posts. Try to refresh page.