Bruxelles - Comisia Europeană (CE) a publicat joi rezultatele unui sondaj Eurobarometru care arată că, la doar câteva luni de când se aplică regulamentul privind geoblocarea, 50% dintre cetăţenii UE cunosc, în general, acţiunile UE de combatere a discriminării nejustificate de care sunt răspunzători unii comercianţi.

Cu toate acestea, trebuie să se depună mai multe eforturi pentru ca drepturile digitale specifice consacrate în legislaţia UE să fie mai bine cunoscute, deoarece doar 29% dintre respondenţi ştiu exact ce drepturi au, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

La şapte luni de când au început să se aplice noile norme împotriva geoblocării nejustificate, gradul general de cunoaştere a noilor norme care interzic restricţiile asupra cumpărăturilor online şi asupra vânzărilor transfrontaliere este deja ridicat în rândul consumatorilor, apreciază Comisia Europeană.

Sondajul Eurobarometru publicat joi face parte din procesul de evaluare continuă a nevoilor consumatorilor şi a realităţilor de pe piaţa pe care Comisia o realizează în sectoarele care, în prezent, nu sunt vizate sau sunt vizate doar parţial de normele privind geoblocarea. Această evaluare va contribui la o primă revizuire a normelor, planificată pentru luna martie 2020, ocazie cu care se va analiza dacă este necesar să se extindă domeniul de aplicare al regulamentului. De exemplu, studiul arată în mod clar că printre cele mai cunoscute conţinuturi pe care consumatorii doresc să le acceseze din alta ţară din UE se numără cele audiovizuale şi alte conţinuturi furnizate electronic, protejate prin drepturi de autor, cum ar fi transmisia de muzica pe internet şi descărcarea de muzică, cărţile şi jocurile video. Acest tip de conţinut nu este reglementat prin normele actuale, dar este probabil ca acestuia să i se acorde o atenţie deosebită în legislaţia UE în viitorul apropiat, se arată în comunicatul executivului comunitar.

În special, numărul utilizatorilor de internet care încearcă să acceseze conţinut electronic din altă ţară din UE aproape s-a dublat în ultimii patru ani (de la 8% în 2015 la 15% în 2019). Cele mai solicitate tipuri de conţinut accesate din altă ţară din UE sunt cel audiovizual (9% dintre respondenţi) şi muzică (8%). Sondajul indică, de asemenea, o tendinţă ascendentă în acest sens, în special în rândul tinerilor; procentul de respondenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani care au încercat să acceseze aceste servicii din alt stat din UE este aproape dublu (28%) faţă de cifra globală.

Cele mai frecvente motive pentru a accesa un astfel de conţinut sunt lipsa acelui conţinut în ţara de reşedinţă (44%), urmat de căutarea unei oferte mai bogate (39%). Majoritatea persoanelor care nu au încercat până în prezent să acceseze conţinuturi destinate utilizatorilor din altă ţară a UE ar fi totuşi interesate să facă acest lucru (în special conţinuturi audiovizuale, 31%, şi muzică, 29%, aceste procente fiind mai ridicate în rândul tinerilor), precizează Comisia Europeană.

"Prin interzicerea geoblocării nejustificate în luna decembrie a anului trecut am făcut un nou pas concret pentru ca cetăţenii şi întreprinderile din Europa să profite la maximum de avantajele erei digitale. Sunt încântat să constat că europenii îşi exercită, în mare parte, noul lor drept digital, care face parte dintr-un ansamblu de 35 de noi drepturi şi libertăţi digitale pe care le-a creat piaţa unică digitală de când a intrat în vigoare noul cadru legal", a declarat vicepreşedintele pentru piaţa unică digitală, Andrus Ansip.

La rândul său, comisarul pentru economie digitală şi societate digitală, Mariya Gabriel, a adăugat: "Noile norme care elimină geoblocarea nejustificată aduc beneficii atât consumatorilor, cât şi comercianţilor, oferind un acces mai echitabil la produsele şi serviciile de pe piaţă unică a UE. Întreprinderile care continuă să restricţioneze accesul consumatorilor încalcă pur şi simplu legea. Comisia va continua să monitorizeze situaţia pentru a se asigura ca normele sunt respectate".

La 3 decembrie 2018 a intrat în vigoare Regulamentul împotriva geoblocării nejustificate, care abordează discriminarea nejustificată a vânzărilor online, bazată pe cetăţenia sau naţionalitatea, domiciliul sau sediul clienţilor de pe piaţa internă. Regulamentul nu obligă comercianţii să acorde acces la conţinutul lor şi nici să vândă sau să livreze în întreaga UE, ci doar le interzice să discrimineze clienţii pe baza cetăţeniei/naţionalităţii, a locului de reşedinţă sau a locului de stabilire, în cazul în care produsele sau serviciile comerciantului exista deja în statul membru respectiv.

Regulamentul face parte dintr-o serie de norme privind comerţul electronic, ce vizează stimularea vânzărilor online în UE în beneficiul consumatorilor, care vor avea la dispoziţie mai multe opţiuni şi mai multe garanţii, precum şi al vânzătorilor online.

Datorită strategiei privind piaţa unică digitală, începând din aprilie 2018, cetăţenii europeni îşi pot accesa abonamentele online la filme, evenimente sportive, cărţi electronice, jocuri video sau muzică şi atunci când călătoresc în alt stat membru. În plus, noile norme vor permite radiodifuzorilor să îşi îmbogăţească oferta online la nivel european şi să ofere cetăţenilor opţiuni şi acces la conţinut îmbunătăţite, indiferent de statul membru în care se află aceştia.

 {
 "excerpt": "Bruxelles - Comisia Europeană (CE) a publicat joi rezultatele unui sondaj Eurobarometru care arată că, la doar câteva luni de când se aplică regulamentul privind geoblocarea, 50% dintre cetăţenii UE cunosc, în general, acţiunile UE de combatere a discriminării nejustificate de care sunt răspunzători unii comercianţi.",
 "creationDate": "2019-07-05",
 "permalink": "https://ednh.news/ro/piata-unica-digitala-europenii-cunosc-normele-care-interzic-restrictiile-asupra-cumparaturilor-online-si-vanzarilor-transfrontaliere/",
 "language": "ro",
 "categories": "News",
 "media": "Photo",
 "imageFeatured": "https://ednh.news/wp-content/uploads/2019/07/agerpres_10648230.jpeg",
 "status": "publish",
 "authorId": "23",
 "author": "agerpres"
}