Cetăţenii UE îşi aleg reprezentanţii în Parlamentul European în perioada în 23-26 mai
Cetăţenii Uniunii Europene cu drept de vot îşi vor alege, în perioada 23-26 mai, reprezentanţii în Parlamentul European pentru următorii cinci ani. Activitatea celei de-a opta legislaturi a Parlamentului European s-a încheiat pe 18 aprilie 2019. Alegerile europene din luna mai sunt organizate în temeiul dispoziţiilor legii electorale europene (actualizată succesiv în 2002 şi 2018), însă detaliile practice privind procedurile electorale sunt stabilite prin norme naţionale care pot suferi modificări în fiecare stat membru.