Deşi decalajul de venituri şi avere între bogaţi şi săraci a crescut în Uniunea Europeană de-a lungul ultimelor decenii, blocul comunitar este totuşi un lider mondial în combaterea inegalităţii, afirmă analişti economici.

Diferenţe între statele membre

Formula coeficientului Gini acceptată la nivel internaţional pentru a măsura disproporţia în distribuţia veniturilor şi a bogăţiei plasează Uniunea Europeană în ansamblul ei pe una din cele mai bune poziţii la nivel mondial, alături de Canada.

Atât UE cât şi Canada au înregistrat în 2017 o valoare a acestui coeficient de 31, pe o scară de la 0 la 100, o valoare în creştere ilustrând un nivel mai ridicat al inegalităţii. Însă scorul obţinut de statele UE luate separat diferă mult între ele, media fiind influenţată negativ şi de unele state din Est.

Bulgaria înregistrează cel mai ridicat nivel al inegalităţii economice, cu un coeficient Gini de 40, conform datelor Eurostat. Ea este urmată de Lituania şi Letonia, apoi de Spania, Portugalia şi Grecia. Urmează Marea Britanie şi România, ambele cu un coeficient de 33. Germania, Franţa şi Polonia stau mai bine la acest capitol, având fiecare un coeficient în jurul valorii de 29.

Statele UE cele mai puţin polarizate economic sunt însă tot din Est, respectiv Slovacia, cu un coeficient Gini de 23, urmată de Slovenia şi Republica Cehă, ambele cu 24. Urmează statele nordice, respectiv Suedia, Danemarca şi Finlanda, împreună cu Belgia, Olanda şi Austria, toate înregistrând valori cuprinse între 26 şi 28.

Patru decenii de creştere a decalajelor sociale

Deşi Europa a avut mai mult succes faţă de alte regiuni ale lumii în combaterea inegalităţii distribuţiei veniturilor, în majoritatea ţărilor europene aceste inegalităţi au crescut în perioada 1980-2017, potrivit World Inequality Lab (WIL). Astfel, ''veniturile celor 1% cei mai înstăriţi au crescut de două ori mai mult decât ale celor 50% din partea de jos'', notează acest grup de experţi într-un raport publicat în aprilie.

Acest document mai arată că inegalităţile sociale au scăzut mai degrabă între statele membre ale UE decât în interiorul acestor state.

Cea mai puternică creştere a inegalităţilor s-a înregistrat în statele est-europene foste comuniste, care erau cele mai egalitariste în anii '80 şi au trecut la capitalism în anii '90. În aceste ţări ''o mică elită a beneficiat de pe urma privatizărilor din perioada de tranziţie de la socialism la capitalism'', se explică în raport.

Efectul fiscalităţii

În Europa Occidentală cei 10% cei mai înstăriţi câştigă înainte de impozitare, în medie, de şapte ori mai mult decât cei 50% cei mai nevoiaşi, potrivit WIL. Totuşi, după impozitare raportul scade, acelaşi câştig fiind de cinci ori mai mare, venitul scăzând cu 29%. Acest procent al ajustării veniturilor după plata impozitelor este de 23% în sudul şi nordul Europei şi de 15% în Est.

În timp ce statele Europei Occidentale au de obicei o cotă de impozitare progresivă, respectiv taxe al căror procent este mai mare în cazul veniturilor mai mari, multe state est-europene - precum ţările baltice, Bulgaria şi România - au o cotă de impozitare unică, ceea ce înseamnă că atât bogaţii cât şi săracii plătesc acelaşi procent.

Renunţarea la impozitarea progresivă în unele ţări, în contextul concurenţei economice, contribuie la sporirea inegalităţilor, inclusiv din cauza reducerii finanţării pentru serviciile publice, notează WIL.

Europa încă este campioană

În pofida sporirii inegalităţilor, UE stă mai bine la acest capitol decât SUA, se mai afirmă în acelaşi raport. Sistemele de educaţie şi de sănătate ale blocului comunitar sunt mai echitabile şi asistenţa socială joacă un rol major.

În perioada scursă din anul 1980, veniturile jumătăţii cea mai săracă a populaţiei europene au crescut cu 37%, în timp ce în SUA au stagnat.

De asemenea, în acelaşi interval de timp veniturile celor 0,01% cei mai înstăriţi au crescut în SUA cu 300%, de două ori mai mult decât în Europa.

SUA au un coeficient Gini de 39, cu opt puncte peste cel al UE, conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Cele mai multe dintre statele OCDE din afara Europei au de asemenea coeficiente peste cel al UE, cum ar fi de pildă 33 în cazul Australiei, 34 în cel al Japoniei şi care ajunge la 62 pentru Africa de Sud.