Uniunea Europeană a înregistrat în noiembrie un excedent al balanţei comerciale de 19,2 miliarde de euro, faţă de un deficit de 22 miliarde de euro în perioada similară din 2022, în principal în urma reducerii deficitului comercial în domeniul energiei, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 222,5 miliarde de euro, în scădere cu 5,1% faţă de noiembrie 2022, în timp ce importurile UE au scăzut cu 20,5%, până la 206,3 miliarde de euro.

În primele 11 luni din 2023, UE a înregistrat o reducere a deficitului comercial în domeniul energiei (minus 377,3 miliarde de euro în perioada ianuarie - noiembrie 2023, comparativ cu minus 589,9 miliarde de euro în ianuarie - noiembrie 2022).

În perioada ianuarie - noiembrie 2023, exporturile de bunuri ale UE s-au menţinut stabile, la 2.352,5 miliarde de euro, iar importurile au scăzut la 2.327 miliarde de euro (un declin de 16,1% faţă de perioada ianuarie - noiembrie 2022).

Ca rezultat, în perioada ianuarie - noiembrie 2023, UE a înregistrat un excedent de 25,5 miliarde de euro, faţă de un deficit de 423,1 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

Zona euro a înregistrat în noiembrie un excedent al balanţei comerciale de 20,3 miliarde de euro, faţă de un deficit de 13,8 miliarde de euro în perioada similară din 2022.n perioada ianuarie - noiembrie 2023, exporturile de bunuri ale zonei euro au scăzut la 2.621,3 miliarde de euro (un declin de 0,6% faţă de perioada similară din 2022), iar importurile au scăzut la 2.571,7 miliarde de euro (un recul de 13,1% faţă de perioada ianuarie - noiembrie 2022). Ca rezultat, zona euro a înregistrat un excedent în ianuarie - noiembrie 2022 de 49,7 miliarde de euro, faţă de un deficit de 323,7 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

În primele 11 luni ale anului trecut, SUA şi China au fost principalii parteneri comerciali ai UE. Exporturile UE în SUA şi China au scăzut cu 1% şi, respectiv, 2,2%. Importurile UE din SUA şi din China au scăzut cu 4,5%, şi, respectiv, cu 17,8%. De asemenea, exporturile UE în Rusia au înregistrat un declin de 30,3%, în timp ce importurile UE din Rusia s-au redus cu 75,6%.

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că în perioada ianuarie - noiembrie 2023 exporturile au crescut cu 2%, în timp ce importurile au scăzut cu 3%. În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale a României s-a situat la 25,5 miliarde de euro, comparativ cu 31 miliarde de euro în perioada similară din 2022.